Despre mine...

Teo Trandafir s-a nascut la data de 2 iunie 1968 in Pitesti, judetul Arges. A absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Sectia araba-engleza. Televiziunea a intrat in viata lui Teo pe cand era in clasa a II a, atunci cand unchiul sau si-a cumparat un televizor. Intalnirea cu televiziunea a fost dragoste la prima vedere!

Teo show din nou in casele voastre!

Teo Show este o emisiune consacrată, care a căpătat deja o tradiţie şi care a creat un orizont de aşteptare. Noua serie a show-ului va avea mai multă strălucire păstrând în acelaşi timp structura de bază.

Televiziune si uruiala

Ma gasesc de-o vreme in fara televiziunii. O sa radeti, dar nu e chiar asa de rau sa nu stea toata lumea cu ochii pe tine, sa ai vreme de copil, de tine, de testat farduri si de recitit carti pe care nu mai stii cine le-a scris. Pe vremuri, cand tot ce vedeam era televiziune, stateam de vorba cu un prieten mult mai intelept decat mine, Marius Tuca. Incerca sa-mi arate calea de langa televiziune, mai limpede, nu neaparat rupta de ea, dar fara atata orbeasca implicare. Nu intelegeam. Nu cred ca vroiam atunci. Acum am gasit aleea cu pricina pentru ca am avut un pic de noroc si pentru ca fusesem avizata de el.
Asa. Ce vreau sa zic cu toata introducerea asta care nu se mai sfarseste. Mai uit la televizor. Suficient. Nu fac parte dintre cei care muta nasul de putoare sau de pudoare, nu-s atat de ipocrita incat sa ma prefac ca nu am aflat ca stirea cu un accident pe autostrada va face audienta in fata unei lansari de carte. Nu mai suntem copii. Nu ne place, dar asta e.

Ce mi se pare absolut fantastic, vorbeam cu amicii de pe facebook, este noul hopsasa, noua duda, si anume vedetele torturate.
Domnule, e ceva de nu-ti poti face o idee. Cand o vezi pe Maria Carneci pe strada e clar: cineva o chinuie foaaarte rau pe motive umanitare. Nu trece mult si o vezi cu mana pana la cot intr-un closet, iar daca te muti la alt post, surpriza: o diva trage de ugere o vaca, ba chiar Edi al meu de la balet se minuneaza ca vaca se caca (asa zice chiar el) in galeata pregatita in alte scopuri. Oameni care nu par a se bucura deloc de chinul oilor, carora nu le place sa dea la porci, femei cu unghii de zece centimetri pe care le infig in urechea orataniilor ca sa le convinga sa faca ce “trebuie”. Ati vazut cata bataie a mancat vaca de la Pro? Stiti de ce? Pentru ca vedetele nu mai pot cu nervii! Au ajuns la dementza frustrarii! Asta e imaginea pe care ne-o lasa. Fetele se sperie de gainile care se sperie de fete, baietii fug de taur, ca nu se stie niciodata ce idei ii mai vin!…La toate posturile, le arunca din tren, le injura in Panama, le pune nea Marin sa smantaneasca ceva…Apropo de injurat: am savurat expresii din dictionarul de conversatie roman-roman intre CRBL pe de-o parte si Cornel Pasat pe de alta… Du-te-n….colo! Vino-ncoace! Wow! Mie-mi plac vedetele. Am lucrat cu ele, le stiu. Hai sa urmarim impreuna fenomenul si sa vedem cat mai dureaza etapa terorizarii lor. Se va stinge si asta, ca altele, dar parem si noi in cunostinta de cauza!Misterul insa e de nepatruns si pentru mine. Pana si Maia Morgenstern a trecut prin asta. Sa fie o forma prin care televiziunile sa plateasca datorii necunoscute noua? Sau sa fie o forma prin care televiziunile platesc, pur si simplu?

Despre vorbe grele si carnati, de Teo Trandafir, aici de fatza

Cand am auzit ca “e bine” sa am blog ca sa contez, m-am pursicat de nu va povestesc. Adica…cine n-are blog nu exista? Sau parerile sale nu-s suficient de bine auzite? Ce ne tot snobarim cu de-alde astea? Tot n-am inteles la ce foloseste un blog. Ce am priceput repede e ca daca am un gand in cap am voie sa agraiesc cu viteza luminii. Ce nu am inteles nici pana acum e limita pana la care avem voie sa mergem. Stiti, eu vorbesc destul de colorat, nu ma tem de cuvinte, nici de rezonanta lor in liniste. Sunt obisnuita cu vorbe din patru sunete. Dar e voie? Pot sa zic exact asa cum gandesc? Ciutacu poate, dar el locuieste la adresa lui de multa vreme, e acasa aici. Eu inca ma simt chirias, ruda de la tara, cu prazul si gasca vie rasarita din cosul de rachita. Ma simt noua aici. Miroase-a zugraveala.

Hai sa va mai zic o vorba secreta: obisnuiesc sa zic (de cativa ani incoace) exact ce gandesc despre oameni. De ce? Pentru ca am trecut de 40, pentru ca stiu ca omul e ca tamplarul, traieste ce traieste si p-orma moare si ma tem ca opiniile mele sincere sa nu ramana doar ale mele. Pentru ca sunt Teo si pot sa zic unui bou ca e bou, pentru ca de obicei i-o zic amabil, pentru am cetit cartile de erau obligatoriu de cetit. Astfel, oamenii care ma suspecteaza de amabilitate se pacalesc teribil. Nu mai sunt amabila de o vreme-ncoace, pentru ca nu mai am rezon. Asadar, daca mai trebuia un argument, sunt prea isteata ca sa mai tratez cu indulgenta un imbecil. Va sfatuiesc sa faceti la fel.

Cei care ma citesc o fac si de dragul lui Mircea, de amorul amintirilor noastre, de dragul prieteniei noastre neintrerupte. Ea se bazeaza (si) pe nemila fata de carnatzi. E deja prea indranet ce scriu? De unde dracu’ sa stiu? Abia picai si eu!

Vai de mine…

Ma tot  jelesc, partial pentru ca se pare ca tipul de comunicare prezent nu-mi e prieten, partial pentru ca toata lumea intelege si eu nu. Ma rog, asta o sa dureze o vreme, ca la facebook. Acum, la facebook sunt profesor, cum mi-a fost mie Analia Selis cand totul parea pierdut. Asa ca nu mi se mai pare atat de greu. Facebook-ul. La blog prestam gradi, ca fiica-mea.

Asa. Ziceam de conferinta de presa. E fabulos la de-astea, n-am prea avut parte pana mai deunazi. Vin niste oameni (tu te temi de inteligenta lor, de felul in care vor suci mesajul pana vor da de adevaruri negandite, proiectezi in mii de feluri strategii) care nu vor de fapt sa stie nimic. Lansam ieri un sistem de televiziune revolutionar. La Hilton, cutare, sa fie frumos. In afar’ de Gandul si de Pagina de Media, lumea n-a fost acolo. Fizic, a fost. Atat. Muuuulta liniste. Mai mult, am citit apoi articole usoare, daca intelegeti ce vreau sa zic. De pilda, m-au zapacit cativa ziarisiti care aveau un implant in cap, manelele… Dupa patru ani, aceeasi treaba, in conditiile in care la televizor apar deja sensibilitaturi, categorii,: manelisti pitici! Grup! Trupa! Mici, mari, medii, pari, impari, cu sapca, fara sapca, cu stegulete galbene!…Si nu la mine, ca am iesit din joc! Si tot pe mine ma intreaba cum sta treaba cu maneaua in televiziunea contemporana. Plina de naduf, zic: “Daca publicul cere-n genunchi, om vedea” sau asa ceva. Ce intelege ziaristul romanesc (mult mi-ar arde sa-l gasesc)? “Daca manelistii se vor cere in genunchi…” Ooooo…tendentios, urat si neadevarat. Ca nu iubesc maneaua, am zis, nu o data. Oamenii care le canta, insa, sunt adesea foarte interesanti pentru o emisiune de divertisment. Vorbesc, recunosc, nu se pitesc dupa deget, sunt sinceri si fara complexe … perfect. Oameni in firea lor. Una-i una, alta-i alta. Doar ca ziaristul simte nevoia vrajbei, sa bage el un cotor de porumb in spatiul lasat liber! Si uite-asa, ma pusei rau cu oameni pe care nu i-am mai vazut de-un cincinal. Scurt.

Apoi, blogul. Adi Vrauko (bun prieten si colaborator) mi l-a daruit crezand ca-l pot duce-n poala, acuma ramane de vazut. Inca-s blambecita de nervii capului, atatea litere si cifre pentru autentificari n-am vazut nici in Bond. Aia deschid un ochi (daca au doi e si mai bine) si li se citeste si laptele supt de la stramosi. Eu trebuie sa tin minte multe. Daca voi ziceti ca face, ma bag. Daca nu citeste nimeni off-urile si on-urile mele, ma las de meserie, ca e plina lumea de plicticoase care scriu despre iubire si de frustrati care scriu despre femei la care inca tanjesc. Plina de neintelesi…

Cu alte vorbe, pentru cei care citesc greu, eu incerc sa vad daca intereseaza pe cineva ce gandeste Teo Trandafir. Adica eu, pe cuvant. Nu se “ocupa nimeni de text” inca. Vorba bancului: “daca nu, nu!”. O sa va spun si bancul, doar sa ne amushinam un pic…

Atat acum, ca nu mai tin minte nici cum am facut, nici daca trebuia sa va mai povestesc ceva. E noapte in Madagascar, iar poetul din mine face nani. (Aluzie la Partizan, nu cascati ochii asa).

Toate mi se-ntampla…

Primul post… Vaaai… Sa-mi fi spus mie cineva ca o sa am blog…
Facem asa: intai verific cu voi si Adi Vrauko daca fac bine ce fac, apoi
Va povestesc cum m-am trezit cu blog si conferinta de presa in aceeasi zi.

Hello world!

Primul post.
Citeste aici primul articol scris de Teo.

Aboneaza-te la blog si primesti pe email toate articolele lui Teo! Scrie mai jos adresa ta de email!

Delivered by FeedBurner