Am asteptat sa se mai linisteasca apele, n-am mai scris nimic si, sincer, si acum am emotii. Vad ca miile de bloguri, pe care eu le consideram ori lipsite de importanta publica ori orientate spre politica (asa devenind interesante) fac obiect de cercetare pentru multi. Mai mult, pasiunile care se dau in vileag pe blog sunt surprinzatoare.
Eu sunt un om in principiu non-conflictual. Sigur, daca ma calci pe cap multa vreme, mai zic si eu cate ceva, dar pe blog am impresia ca se impune sa fii cu dintii la vedere, altfel te mananca…pasiunile. Ce Dumnezeu e asta? Un vesnic “ba p-a ma-tii”, ca acum asa e treaba. Si la televizor la fel. Inutil sa va spun ca am intrat la Acces Direct pentru ca m-au inregistrat! Fara sa fie limpezi in legatura cu asta. Asa se face: reporterul pregateste aparatul si te intreaba: “Pot sa inregistrez? Incep”. Asa mi s-a intamplat pana acum. N-au zis nimic rau, adica n-am zis eu, asa ca nu e bai. Principiul insa e altul. Totul, toate toti sunt pe bloguri dure, preluate de presa dura, de televiziunea dura.
Un lucru bun insa tot s-a intamplat. M-am prins ca jignirile si atacurile gratuite sunt imediat amendate de cititorii acestor bloguri. Ma asteptam sa ma injure toata lumea, bogatana dracu’ ce sunt. Toti cei care stiu cum functioneaza presa in Romania au inteles improbabilitatea informatiilor. Iar ceilalti si-au folosit pur si simplu inteligenta. E pentru prima oara cand va multumesc din suflet pentru ca ati facut ceva ce eu acum nu pot face: m-ati aparat si sustinut cum n-as fi crezut. Nu stiu daca se face asta pe blog. Eu multumesc tuturor celor care au facut efortul de a-si smulge un strop de timp pentru a fi langa mine.
Cat pot fi de bleaga, n-am pomenit. Am suferit pentru nedreptate, am suferit pentru autorul ei, am suferit ca mi se parea mie ca oamenii vor crede ca exista la televizor miliardari…cand de fapt nu e chiar asa.
De acord, am avut un salariu onorant la Prima TV si am fost apreciata ca profesionist. Poate daca ar fi putut, cei de la Prima ar mai fi prelungit emisiunea, dar la ora 16 audientele sunt mici, costurile unei emisiuni in direct sunt mari…de inteles. De aici se naste intrebarea: oare Serban Huidu include in miile si miile de euro atat de invocate salariile tuturor colegilor mei, chiria pe platou, camerele, decorul, luminile, etc? Cred ca nici asa nu reiese, dar ma rog, nu-s eu in masura sa fac asemenea socoteli. Pentru asta exista contabili.
Trist nu e ca m-am “scos” pe viata sleind de resurse Prima TV (ai carei manageri nu sunt copii care sa arunce cu banii pe geam!) Trist e felul in care vorbeste Serban despre o fosta colega si prietena. Niciodata n-as putea face asta cuiva alaturi de care am impartit o bucata de paine. Daca eu as fi sus, m-as gandi de doua ori inainte de a lovi. Serban Huidu este un om de televiziune de succes, care se bazeaza pe propriul talent. Am invatat ca nu poti ramane o viata in top si mai ales ca atunci cand te retragi te ataca cine nu te astepti. Abia aici e problema. Nu banii. Sunt lucruri mai importante pe lumea asta. Unul dintre ele e loialitatea. De unde atata ura de la un om fundamental bun? Prietenii mei vor sari ca arsi, dar eu pretind ca-l stiu pe Huidu. Eu l-am vazut ajutand oameni (si pe mine), riscand pentru ei. Iar eu sunt acum “individa” sau asa ceva, care trebuie sa se opreasca (din ce, ca n-am pornit nimic?) Tare ciudat. Parerea mea e ca cineva cauta scandal si ne-a gasit pe noi sa ne-ncaiere. Oricum, concluzia e clara: toata lumea merge la serviciu si primeste salariu. Cat, cum, e treaba fiecaruia. Nu e problema mea ce salarii au colegii mei. Nu-s bani furati. Pana la urma, e treaba fiecaruia cum se “aseaza” pe locul lui.
O noua zi. Soarele luce si straluce…ma bucur de el pana incepe sa sune telefonul. Huidu zice ca eu am castigat patru milioane de euro de la Prima TV. Sa mor! Nu ca nu mi-ar fi facut o reala placere! Dar socoteala colegului de breasla e subtire. 20.000 de euro de editie nu-ti da nici Sfantul Duh pentru o emisiune asezata la ora patru dupa-masa, cand nu prea e lumea pe-acasa. Nici mama nu se putea uita! Avea treaba la ora aia. Oamenii mai si muncesc ziua. Niciodata in istoria televiziunii din Romania nu s-au vehiculat asemenea sume. Nici macar pentru “greii” oricaror timpuri. Niciodata. Iata insa ca la mine se poate. Dar cu 4 milioane, hai sa zicem 400 de milioane de catralioane!! Pe secunda! Numai ca sa-mi arat splendoarea de trup si sclipirea de minte cer banii astia! Eu cer bani. Aia fac. Sigur, eu nu mai lucrez la Prima de un an, Huidu se trezi azi. Ce ceas i-o fi sunat? Si de ce acum? Sunt curioasa…A avut un an sa spumege ca vinul in pocale. N-a facut-o. Oare cifrele astea incredibile sunt cunoscute de sefii de la Prima? Ei stiu ce calcule financiare si-au facut pentru emisiunea mea de oricate milioane i se arata lui Huidu? Si daca da, se palmuiesc intre ei sau individual? Nu stiu ce urmareste Serban Huidu. Sunt complet socata. Credeam ca-l cunosc, ne-am ajutat de-a lungul vremurilor, nu ne stiam de ieri. Ceea ce face el azi mi se pare nedrept si de mirarea lumii. O noua lectie pentru mine: Mircea se pricepe la oameni.
Cine dracu’ m-a pus sa scriu despre Pyssy Piss?? Neiculita, s-au dezlantuit apele, au rupt zagazurile, la mine pe facebook e dementza de pe lume, imi scriu toti si toate, una sa ma-njure degeaba, altul sa-mi zica cum ca s-a saturat de manele in emisiunile mele de la Pro TV…altii si altele, matusile, unchii si rarunchii. Mii de oameni care mi-au scris (cei mai multi civilizat) dupa ce a aparut in nu stiu ce ziar ca sunt pe-acilea. Ei bine, nu mai apuc sa citesc nimic, ca-s innebunita sa dau ignore! Poate sa-mi scrie si Mircea Cartarescu, in perioada asta nu mai vad, nu mai aud, nu mai apuc sa vad numele “solicitantului”. Ma lupt ca un leu in turbare sa nu mi se blocheze telefonul, care presupun ca are si el limitele lui. Eu folosesc telefonul ca sa tin legatura cu prietenii pe facebook, asa ca trebuie sa am grija sa nu-l zapacesc.
Sincer, nu inteleg de ce trebuie sa accept oameni pe care nu-i cunosc DELOC??? Si tot ei se supara! O tinerica imi spune ca nu-s toleranta. Va jur, daca ar avea viata mea, in trei zile ar cere indurare!! Pentru ca nu mai apar la marile televiziuni, se presupune ca stau degeaba. Deci, disponibila. Nu e tocmai asa.
Eu intelesesem ca facebook-ul e pentru cei care se cunosc sau care ar vrea cumva s-o faca. Nu e un sistem care te forteaza sau te chinuie. Ma bate gandul sa ma retrag si de-aici. Se “porcaieste” treaba.
Si am mai descoperit o treaba: blogurile sunt surse gratuite de stiri pentru tabloide. Interesant.
Va rog, fie-va mila de un Blackberry deja capiat…nu ma mai adaugati in liste!
Cred ca v-am mai zapacit cu asta acum o vreme, dar sunt un om batran care uita usor. Intr-un fel, e si asta un avantaj…ca toate mi se par noi. Pana si zapada ma amuza. Problema persista, insa. Iata despre ce e vorba. Sunt mare fan facebook. Chiar ma intereseaza, chiar e un loc unde am regasit prieteni dragi care s-au raspandit prin lume. Ma simt cam singura ramasa, dar asta e o alta discutie. Oamenii de acolo, din lista mea, sunt de-aia care stiu scrie romaneste, stiu gandi omeneste…Ori eu nu pot sa scap de toate piti…domnisoarele-astea tip Crissy Chris, Clau Clauditza, Vicky Vick, care au niste nick-uri special amenajate astfel incat sa le tine minte si ele. Naiba, pe mine ma cheama Teo Trandafir, nu m-a durut mana s-o scriu, dar ea e Pissy Piss, nu poate sa se dezvaluie pentru toti prostii. Cum sa le zic eu astora sa ma scuteasca? Ca nu sunt genul Fiffy Fyff?? Cred ca multi aveti intrebarea asta.
A! Apropo: nu va asteptati sa gasiti aici probleme grele si necazuri, frunti in palme si miorlaieli, ca nu e loc. Peste tot, numai necazuri si probleme. Aici, dezbatem serios Pyssy Piss. Nu mai rade nimeni in tara asta? 
)
Nu stiu cum s-a intamplat, dar azi am citit articole de ziar cu mine. Maaare eroare. Oroare. Nu-mi amintesc jumatate dintre “declaratiile” publicate de jurnalisti. Am si “clientii” mei, oameni seriosi si care verifica stirea din trei surse, dar…putintei. In rest, neni si domnite care ar avea si alta treaba. Bun, accept pana si tampenia aia care mi se tot spune, ca asa sunt tratate vedetele lu’ peste, desi nu mi se pare corect. De ce sa se minta asa? De ce noroi zvarlit in fata? Ca apar la televizor? Am crezut ca nemaiaparand, scap. As. Urmarita, interpretata, cu dumicatii numarati de duduile de la ziar, cu “afacerile” comentate, sunt la fel de in bataia pustii ca de obicei. Ma rog, hai sa acceptam si asta, desi uneori parca-ti vine sa te bucuri de viata ca un om.
Ce e strigator la cer e ca acum o vor pe fiica-mea. Vor interviuri cu ea. Cu un copil de nici sase ani. Ea ce vina are? A mai vorbit, saraca, la ziar, dar cu lume cunoscuta si serioasa. Acum e o avalansa de cereri de interviuri cu ea. Ce ziceti de asta? Gandesc prost cand incerc s-o las cu gradinita si povestile si jucariile ei si s-o feresc de oameni straini care vor s-o intrebe lucruri? Sunt nebuna cand incerc sa o protejez, stiind cum stau lucrurile? Cat de departe se poate merge, oare?
Ma zbat intr-o dilema pe care o s-o rezolv, dar cu un pic de ajutor mi-ar fi mai limpede: care e abordarea corecta cand e vorba despre unicul tau copil, luminia ochilor marea miza a existentei tale? “Laaaaasa-l, ca e mic” sau trebuie intervenit in momentele in care-i cresc coarnele de lopatar? Cu vorba, desigur sa intervenim…
Am amici tampiti. Toti avem amici tampiti. Ma intalnesc cu ei pe strada si recomand Maiei: “hai sa ne prezentam”, cu ochii fulgerand (ca e a mia oara). Atunci, amicul tampit zice invariabil “Las-o, ma, ca e mica”. Va dati seama ca stiu eu mai bine ce e mica si-ar mai putea creste la el, dar nu e neaparat problema mea, ci a nevesti-sii. Copilul gandeste ca SE POATE! Ca toata teoria mea cu mersul demn, intinsul mainii, spus frumos Maia Trandafir, e de fapt optionala. Intrebarea mea e: bat sau nu pe strada oameni nevinovati care ma scot din mintile mintilor, spunand ca un copil de sase ani e mic si poate face (sau nu) ce vrea (sau nu)?
Vi se pare ca sunt putin cu nervii, nu? Mda, s-ar zice )). Ma duc sa gatesc. Asta ma calmeaza. Dar, serios, am un pic de dreptate, NUUUUUUU?????
Era ca ieri…Lucram ca vanzatoare la o agentie de turism, dar imi doream sa fac radio. Asta a fost si-o sa ramana pasiunea mea, cand vine vorba de media. Mare noroc aveam ca un post de radio, Fun Radio Bucuresti, care emitea pe 67.8, avea un director comercial francez. Yes! La una dintre mineriade, ne-am cunoscut intamplator si mi-a zis ca m-ar cam angaja secretar-dactolograf, ca tot puteam sa traduc si hartoage si sa si traduc angajatilor ce-i trecea prin minte. Zis si facut. Asa am ajuns la Fun Radio. Doar ca azi se implinesc 20 de ani de la nasterea lui. Era ieri!…Cum, 20 de ani? Primul post de radio independent…ce onoare… Dar, cum romanii isi mananca valorile, Fun Radio nu mai exista. Am ramas noi sa ni-l amintim cu drag. Cristin Tocan, Bogdan Nicolescu, Kirk, Radu Parlog, directorul nostru Dorin Stefanescu (el va sarbatori de Sus), Mihai Ciocarlie, Alfu’, Diana Duhanov…eheee si multi altii carora le fac nedreptatea sa nu-i amintesc aici din graba scrierii. Azi e ziua in care Fun Radio implineste 20 de ani. Si va spun din inima: la radio m-as angaja maine, macar de dragul inceputului si tineretii mele.
De Revelion am vorbit despre blogul asta. Un amic priceput zicea ca scriu prea mult. Prietenele mele care inteleg si printre randuri zic ca e prea putin si ca trebuie ca textul sa aiba “respiratie”. Sa nu-ti iei campii?
Dar nu asta vroiam sa va zic. Pe scurt, de Revelion am fost la prieteni, cu Maia, cu toata lumea. Am stat si am mancat omeneste, doar ca la final am descoperit ca au ramas…”resurse” pentru inca o adunare. Ne-am adunat doua zile mai tarziu, pe o ninsoare cumplita, asa ca la intors, ca sa nu mai deranjam lumea, n-am mai luat toate masinile cu care veniseram. Am luat una miiica…noi muuuulti…va dati seama, coate infipte-n ochi “scuuzeee”, genunchi in …ma rog, unde erau ei…”scuuuzeee”. Asa am trait o secena de desene animate. Cand am ajuns la mine, ieseam din masinuta aia batalioane! Daca filma cineva va puneam imaginile care demonstreaza ca intr-o masinuta incap 12 sau mai multi cetateni cu bunavointa, ca-n 368. Am continuat sa discutam pana dimineata despre evolutia si dinamica personajului Colombo, am si vazut episodul unu, seria unu…partial. Dar macar am ras, ceea ce va doresc si dumneavoastra in noul an.