
In aparare
Azi mi-am citit blogul. Comentariile. M-a socat virulenta virulentilor. Stiam de la Mircea ca e rau pe blog, ca te trezesti cu scuipatul in par de la balcon si ca emitentul n-o sa-si dezvaluie numele real. E oarecum necinstita toata afacerea. Eu imi dau numele real! Daca e ceva, sa putem polemiza sau sa ne punem ideile cap la cap (nu neaparat sarutandu-ne pe frunte)…De aici pana la injuraturile abjecte ale lui Matyas e cale lunga. Incerc sa va lamuresc de ce sunt socata. “Nici copii n-ai fost in stare sa faci. De ce n-ai facut un copil cu Adi Minune?” Deja mi se pare prea mult. Au fost participanti la trafic, ca sa zic asa, care m-au mustrat in felul lor, imaginandu-si ca adevarul e numai si numai la ei. Am mai raspuns, am mai tacut, dar totul tinea de bun simt si respect reciproc, pana la urma. Repet, nici nu e sanatos sa fie toata lumea de acord cu un punct de vedere, dar lucrurile au scapat de sub control. As prefera sa ne lasam familiile deoparte. Nu mi-as ingadui sa fac ceea ce mi se face. Nu mi-as permite vreodata sa injur pe cineva in felul in care se intampla deja si aici.
Am incercat sa spun lucruri sincere. Am fost acuzata ca am obtinut tot felul de foloase…lucruri grave, jignitoare pana la Dumnezeu. Bun. Hai si asa. De aici pana la tata care m-a sunat sa-mi spuna ca sunt injurata impreuna cu el si mama…e cale lunga. Prietenii mei spun sa nu renunt la blog. Nici asa nu se mai poate. Ca sa nu mi se mai sugereze cu cine sa fac eu copii, mesajele abjecte vor fi eliminate. Nu e normal sa ne vorbim asa, chiar daca doar numele meu e real. Paravanul anonimatului e tare comod. Din spatele lui, toti suntem lei. Eu sunt in fata, singura. Trebuie sa ma apar cumva. Si o s-o fac.